Astăzi, la „Dicționar cultural”, extragem din moștenirea culturală a lumii două zicale românești cu rădăcini slave: „a nu ști buche” și „a fi buche”. În plus, cochetăm cu originile termenului „obraznic”, dar și ale unui cuvânt din universul primelor două zicale: „kniga”, „carte”, adică.
Și-acum, ochi și urechi (vorba vine - sunt suficienți ochi) la explicațiile reputatului etnolog Gheorghiță Ciocioi, făclia noastră în labirintul limbilor: «A nu ști buche», «a fi buche» - sunt două zicale românești cunoscute. Cu sensul de a nu cunoaște o literă, a nu ști nimic, a fi la nivelul «buchilor». Astăzi, «se nimerește» și pentru «analfabet funcțional»”. Din păcate… „«Buche», în limba română, provine din slavă - unde e «nume» al literei «b», dar și al oricărei alte litere a alfabetului în general («bukva») «Mă puse întâi la buchi», citim la C. Negruzzi. În macedoneana slavă, rusă și sârbă, cuvântul «bukvar-ul» se tălmăcește prin abecedar, carte care ajută copiii să o scoată la capăt cu buchile/ literele, învățând să citească și să scrie. Doar că bukva (literă) e înrudit, în mai multe limbi slave, cu «bukva» (sârbă), «buka» (macedoneană), «buk» (bulgară, rusă) - cuvânt care se tălmăcește prin «fag»”.
Scrierea în trunchi de lemn
Înapoi în prezent: „Termenul englezesc «book» (carte), ce provine din engleza veche - «bōc», are rădăcini germanice - Bōk/ Buch (carte) - din Buche (fag), înrudit fiind cu englezescul «beech». Se presupune că vechea scriere indo-europeană ar fi putut fi gravată în scoarța unui fag. Altfel, cuvântul latin «codex» (carte, în sensul modern al termenului) avea inițial înțelesul de «bloc/ trunchi de lemn» - cu referire la legarea tăblițelor de lemn, cerate, pentru scris - cele dintâi cărți (sec. al III -lea după Hristos), ce vor înlocui «sulul» ca format de carte. Iată, așadar, «buchisind» pe scurt povestea buchilor.”
Cum i-au învățat românii pe slavi „carte”
Rămânem în priza buchiilor, a literelor, a cărților. Deci, de unde provine numele de „kniga” (carte) în slavă? Gheorghiță Ciocioi: „Conform definiției UNESCO, din 1964 - pentru stabilirea de statistici naționale -, o carte este «o publicație tipărită, nonperiodică, de cel puțin 49 de pagini, excluzând paginile de copertă, editată în țară și oferită publicului». Desigur, lucrurile nu au stat întotdeauna astfel, istoria cărții fiind una legată de pergament, piei de animale, papirusuri etc. Numele cărții, la slavi - în ciuda faptului că le-am folosit buchiile amar de veacuri -, s-a născut în părțile noastre, la Dunăre. La bulgarii turcici.”
De trecut la catastif
Detaliat: „Astfel, «kniga» este format dintr-un termen turcic (folosit și de chinezi) - kъn = sul, și unul proto-român ig (jug/ieug) = a aduna, uni, îmbina. Prin urmare, file (de/ale unui sul) prinse/ unite între ele. Maghiarii vor împrumuta și ei numele dat de la bulgari, «könyv». La români, kniga a fost folosit, în trecut, ca nume, doar pentru registru, catastif. O oarece contribuție la «cartea» vecinilor, așadar, tot am avut (o spun chiar rușii, bulgarii, sârbii, nu e o născocire; mă rog, ei vorbesc de latina balcanică).”
Ofensă - nuanțe
În continuare, un termen cu zvâc rău – „obraznic”: „Dacă neobrăzat («fără obraz») se tălmăcește prin om lipsit de educație («obrazovanie», în slavă), obraznic, mai des folosit astăzi la ucraineni («obraznik») și la români, provine din verbul slav «obrajati/ obraziti», cu sensul de - «a jigni, a ofensa». «Obrazeț» în medio-bulgară și bulgară se tălmăcește prin «om (ori lucru, faptă) care slujește ca exemplu/ pildă/ model, chip) », obraznicul fiind cel care (se) impune drept «exemplu» altora, care încalcă libertatea semenilor prin avansarea nefirească a unor idei, modele de trăire etc. «Își permite cam multe», în două cuvinte, «se bagă», «îți spune el», trecând dincolo de «linia roșie».”
Obrazul subțire…
Tot aici - „obrazul subțire cu cheltuială se ține»: „O expresie care a căpătat în decursul timpului nu puține nuanțe. În limbile slave, «educație» e de la «obraz». Obrazovanie (educație), obraz (față, chip, imagine). Altfel, în română, Preobrajenie - Schimbarea la Față. Educația dă unei persoane un chip, o față («obraz», în slavă), o formă (forma, în latină), formează o personalitate. În slava bisericească, educația («obrazovanie») însemna mai ales procesul de atingere a asemănării cu «prototipul», o schimbare la față («obraz») după Acesta. În greacă, μόρφωσις - a aduce ceva la o anumită formă. O nevoință deloc ușoară, așadar, «obrazovania»... Boierii de odinioară chiar erau puși pe cheltuială în privința dată.”
