A sosit, iată, și luna concediilor la mare, la țanc pentru 9 recomandări de lectură proaspete: „Arta relaxării”, de pildă, ori „Arta conversației” (pentru flirturi câștigătoare), sau, întru cunoaștere și minți deschise, „Istoria mirodeniilor”, „Detaliile”…
1. Istoria mirodeniilor în Evul Mediu
Autor: Michel Balard
Editura: Act și Politon, 2025
Traducere: Adriana Crăciun
„Istoria mirodeniilor în Evul Mediu” este o lucrare de referință care evidențiază rolul fundamental al condimentelor în istoria lumii medievale, acestea fiind considerate de unii istorici un adevărat „motor al civilizației”. Căutarea lor neîncetată a stimulat călătoriile spre pământuri până atunci necunoscute, a impulsionat revoluția nautică medievală, ducând la numeroase inovații în domeniul transportului maritim și a declanșat dorința occidentalilor de a cuceri țările producătoare din Extremul Orient. Astfel, putem presupune că, dacă nu ar fi existat această căutare frenetică a prețioaselor mirodenii, Cristofor Columb, Vasco da Gama sau Magellan nu și-ar fi lăsat, probabil, numele în istorie… Considerate a proveni chiar din paradis, mirodeniile constituiau în Evul Mediu un simbol al bogăției, al fericirii și prestigiului, al confortului material și al preeminenței sociale, fiind în același timp indicatori sociali ai gustului și ai eleganței. Prețul lor ridicat, datorat rarității și originilor lor îndepărtate și misterioase, le rezervă elitei societății pentru mesele festive sau pentru îngrijirea corpului… Dar puneți mâna pe carte și potoliți-vă curiozitățile.
2. Fiicele pictorului
Autoare: Emily Howes
Editura: Humanitas Fiction, 2025
Traducere: Carmen Pațac
Inspirat de viața fiicelor pictorului englez Thomas Gainsborough din secolul al XVIII-lea, romanul de față explorează, cu o puternică scriitură evocatoare, relația complexă dintre cele două surori, Peggy și Molly. În 1759, lăsând în urmă Ipswichul idilic și naivitatea copilăriei, fetele se mută împreună cu familia lor la Bath. Aici se adâncește lupta lor comună împotriva bolii mintale care o învăluie pe Molly și se înmulțesc eforturile lor de a păstra imaginea perfectă cerută într-o lume guvernată de norme rigide și aparențe. În mijlocul înaltei societăți, înconjurate de artă, dar și de provocările ivite din nevoia de a proteja secretul lui Molly, cele două surori se confruntă cu o ruptură tot mai adâncă, oscilând între devotament și neputință.
3. Detaliile
Autoare: Ia Genberg
Editura: Polirom, 2025
Traducere: Andreea Caleman
Cuprinsă de un acces de febră, o femeie zace la pat. Brusc, simte nevoia presantă de a căuta în bibliotecă un anumit roman. Înăuntru se află un mesaj de la o fostă iubită. Și astfel, pagini din trecutul ei încep să se deruleze, pline de lucruri pe care nu și le poate scoate din minte și de oameni care nu pot fi uitați. Johanna, fosta iubită, acum o vedetă a radioului. Niki, prietena care a dispărut cu ani în urmă. Alejandro, care apare ca o furtună la momentul potrivit. Și Birgitte, cu firea ei evazivă, care ascunde un secret dureros. Cine este adevăratul subiect al unui portret, cel care e pictat sau cel care ține penelul? Detaliile este un roman construit în jurul unor asemenea portrete, dezvăluind fragmente de memorie și experiență care compun o viață. Într-o proză captivantă și provocatoare, Ia Genberg ne oferă o celebrare intimă și intensă a ce înseamnă să fii om.
Roman finalist la The International Booker Prize 2024 și nominalizat la The International Dublin Literary Award 2025.
4. Opus pistorum
Autor: Henry Miller
Editura: Polirom, 2025
Traducere: Roxana Dragu
Opus pistorum este o carte scrisă de Henry Miller la comandă. În ciuda acestui lucru, cititorul va recunoaşte în roman principalele caracteristici ale prozei autorului, candoarea acestuia, agerimea minţii, autoironia şi pofta de viaţă. De la Marcelle la Tania, de la Alexandra la Anna, de la Charlotte la Billie şi Jean, Alf, personajul principal, şi prietenii săi ne iau pe sus şi ne poartă în odiseea lor pariziană în căutarea slujbei perfecte, a femeii perfecte şi a experienţei erotice ideale.
5. Elixirul viselor
Autoare: Silvia Cinelli
Editura: Act și Politon, 2025
Traducere: Roxana Panaite
„Elixirul viselor” de Silvia Cinelli este un roman seducător care ne poartă în Italia secolului al XIX-lea, la Milano mai exact, unde Gaspare Campari deschide celebra Caffè Campari din Piața Domului, oferindu-le astfel unora dintre cele mai strălucite minți ale epocii, și nu numai lor, un punct de întâlnire și, poate… o sursă de inspirație. Și dacă ar fi să ne imaginăm trecutul ca pe un muzeu al timpului, ei bine, în vitrina alocată Italiei acestei epoci, în care Gaspare Campari oferea lumii un nou elixir al fericirii, îi putem admira pe Giacomo Puccini căutându-și inspirația pentru La Bohème (1893 și 1895); pe Giuseppe Verdi sărbătorind succesul operei La Traviata (1852-1853); pe Edmondo de Amicis, uitându-și manuscrisul celebrului său roman „Cuore: Inimă de copil” (1886), chiar în cafeneaua domnului Campari; pe Gabriele D’Annunzio pregătindu-se să scrie o nouă pagină din celebrul său roman „Il piacere” (1889) sau pe celebrul fondator al ziarului Corriere della Sera, unul dintre cele mai importante și influente cotidiene din
Italia, Eugenio Torelli-Viollier (1842–1900) bându-și cafeaua de dimineață.
6. Maurice și Maralyn
Autoare: Sophie Elmhirst
Editura: Act și Politon, 2025
Traducere: Alexandra Ţabără
„Maurice și Maralyn” este una dintre acele puține cărți care te captivează încă de la început, te subjugă, te face să suferi, pentru ca la final să te răsplătească cu o splendidă senzație de catharsis, de fericire, de... „da domnule, viața asta e minunată și trebuie trăită până la capăt în ciuda tuturor opreliștilor”.
Romanul începe ca o frumoasă poveste de dragoste și se transformă treptat într-una dintre cele mai dramatice aventuri înregistrate vreodată, care te duc cu gândul la una dintre afirmațiile memorabile ale lui Walt Disney: „Este distractiv să faci imposibilul”. Ei bine, da, Maurice și Maralyn Bailey au reușit imposibilul, supraviețuind 118 zile pe o plută în largul Pacificului, fără prea multe resurse fizice, dar cu o dragoste mare compensatorie, după ce ambarcațiunea care trebuia să-i poarte spre Noua Zeelandă s-a scufundat.
7. Arta relaxării
Autoare: Claudia Hammond
Editura: Baroque Books, 2025
Traducere: Ines Hristea
Arta relaxării este o lectură extrem de plăcută, à la légère, și o suită de anecdote și dovezi științifice de ultimă oră care susțin ideea că odihna este la fel de importantă ca somnul pentru starea de bine. Și ne oferă exact pauza de care avem nevoie ca să înțelegem cum am putea să ne relaxăm. Conform participanților la „Testul odihnei“, pe care Claudia Hammond îl invocă adesea, lectura este una dintre cele mai potrivite metode de a ne relaxa. Când vă hotărâți să vă schimbați stilul de viață 24/7, primul pas este să citiți Arta relaxării.
Claudia Hammond este profesor de psihologie la Boston University, filiala din Londra, și prezentatoare de emisiuni la posturile BBC World Service și BBC Radio 4.
8. Romanul Parisului
Autoare: Ruth Reichl
Editura: Humanitas Fiction, 2025
Traducere: Anca Dumitru
Când mama ei îi lasă o moștenire cel puțin ciudată - un bilet de avion spre Paris și o sumă de bani pe care să o folosească doar acolo - Stella nu este deloc pregătită pentru hazard; o copilărie solitară, lipsită de afecțiune maternă și umbrită de o traumă nemărturisită, a predispus-o la rutină și singurătate. Proprietara editurii unde lucrează o sfătuiește să își ia o perioadă de pauză, iar tânăra se hotărăște să respecte totuși ultima dorință a mamei sale. Singură, într-un oraș străin, nu poate renunța la vechile obiceiuri: prudență, cumpătare, planificare. Dar, ca atrasă de un magnet, probează într-un magazin vintage o fabuloasă rochie creată de Yves Saint Laurent pentru prima sa colecție sub emblema Casei Dior, și vânzătoarea insistă că aceasta îi e destinată. Stella e de acord să o poarte pentru o zi înainte să o cumpere și să urmeze indicațiile femeii neobișnuit de stăruitoare. Prima oprire: celebra braserie Les Deux Magots. Întâlnirea cu un colecționar de artă octogenar care decide să o ia sub protecția sa pare că îi va schimba destinul, dar Stella trebuie să găsească și curajul necesar pentru a accepta provocările acestui nou mod de viață.
9. Arta conversației
Autor: Alexander von Schönburg
Editura: Baroque Books, 2025
Traducere: Mihai Moroiu
Zece reguli de aur pentru orice ocazie - cocktail party, recepție sau sărbătoare:
1. Stai drept! Mergi drept!
2. Nu lăsa niciodată să se observe că interlocutorul te plictisește. Nu te uita niciodată peste umărul lui, în căutarea altor persoane!
3. Fii interesat! Procedează ca marele maestru Clinton. Sau că ambasadorul din Liechtenstein la Berlin. Când vorbești cu oameni ca ei, îți transmit sentimentul că s-au trezit în acea dimineață cu gândul că trebuie să te întâlnească pe tine.
4. Nu lăsa să apară vreo pauză în conversație! La nevoie, întreabă: „Ce lucru frumos vi s-a întâmplat astăzi?”.
5. Nu fi servil. Poți să și contrazici, când este cazul!
6. Nu fi arogant. Lasă-l și pe interlocutor să aibă dreptate!
7. Fii întotdeauna amabil cu angajații!
8. Nu jigni niciodată o mamă. Sau un câine.
9. Nu pune niciodată telefonul mobil pe masă.
10. Ascultă!
Sursa: Jurnalul






